De beat ce era un şofer rădăuţean nu a putut sufla în etilotest


Intră acum și în grupul de

Un rădăuţean, aflat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit un autoturism parcat, iar de beat ce era nu a fost în stare să sufle în alcooltest. Potrivit IPJ Suceava La 16.06.2009 în jurul orei 22.20, pe str. Calea Cernăuţi din municipiul Rădăuţi, R. Dan, de 42 ani din localitate, în timp ce conducea autoturismul proprietate, ajungând în dreptul unui imobil, datorită stării de ebrietate a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a lovit un autoturism parcat pe sensul său de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea a lui L. Ionuţ, de 23 ani, localnic, pasager pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, care a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a rămas internat cu diagnostic „traumatism cranio-facial, contuzie regiunea lombară dreapta” necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale daca nu survin complicaţii.

Conducătorul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza stării avansate de ebrietate, însă a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto purta centura de siguranţă, însă pasagerul de pe scaunul dreapta faţă nu purta centura de siguranţă.


Intră acum și în grupul de